Cum arată un adevărat stat secular? Cum e văzut un creștin în Franța?

Am ajuns in Franța cu multe iluzii la vârsta de douăzeci și doi de ani cu o bursă Erasmus pentru a studia științe economice. Am făcut și un master în dezvoltare economică și apoi doctoratul la Paris I Sorbona. Apoi am lucrat ca profesor la universitățile Paris I, Marne-la-Vallee și Evry.

În cele ce urmează vă voi relata experienţa ultimului meu job în Franţa, la universitatea din Evry. Era în 2013. Purtam crucea micuţă primită de la bunica încă de când împlinisem 14 ani. La intrare era afișată carta laicităţii: „În acest local de învăţământ public nu este permisă purtarea niciunui însemn religios”.

Vara cruciulița mea deși mică și discretă se zărea un pic, iar colegii mă priveau cu suspiciune. Discuţiile din pauza de masă, când nu discutam probleme profesionale, se învârteau în jurul unor subiecte precum travestitul recent operat care scotea mulţi bani din spectacole. Era considerat ceva la modă. Cuplurile de același sex erau privite ca ceva normal. (continuarea aici)

sursa articol: https://rezistentacrestinablog.wordpress.com/2017/01/28/cum-arata-un-adevarat-stat-secular-cum-e-vazut-un-crestin-in-franta/
sursa imagine: http://www.capodopere2019.ro/donariul-de-la-biertan-ro.html