
Sistemul educațional din România a trebuit să se adapteze într-un ritm foarte rapid în ceea ce privește învățământul online, cei mai mulți profesori, părinți și elevi fiind nevoiți să învețe din mers noile aplicații care să le faciliteze accesul la educație în mediul online.
Grație aplicațiilor G-Suites, am dezvoltat diferite activități și jocuri pe care le-am testat și folosit pentru a crea lecții cât mai interactive și atrăgătoare pentru elevi. Classroom reprezintă clasa virtuală unde putem atașa materiale, chestionare, acorda feedback și primi temele de la elevi. În Zoom sau Webex ne-am văzut video, am ”ieșit” la tablă pentru ca ora online să se desfășoare în condițiile cât mai apropiate de orele din cadrul școlii. În Google Forms am creat teste online atât pentru evaluarea inițială, cât și pentru diferite teste pe parcursul anului școlar. Avantajul acestei aplicații fiind că dacă este realizat bine, putem primi în timp real testul elevului, putem scrie feedback-ul imediat pentru fiecare item cu modul cum ar fi trebuit realizat exercițiul, problema sau sarcina respectivă, iar la sfârșit elevul află și punctajul obținut. Dacă este un test de evaluare formativă, se poate seta ca acesta să se repete până când elevul obține punctajul dorit. Aplicația mai poate scoate un raport în excel cu ceea ce au scris elevii sau diferite diagrame, oferind o privire de ansamblu cu situația clasei unde s-a aplicat testul. Mai jos ofer un model de test realizat în Google Forms pentru clasa a-lll-a la disciplina matematică.1) Mai jos puteți vizualiza cele două teste inițiale aplicate la clasa a-lll-a, clasă pe care am preluat-o anul acesta.2-3) Ultimele două teste nu au fost foarte bine realizate în ceea ce privește acordarea punctajelor. Ar fi trebuit să iau fiecare exercițiu în parte, să-i acord un punctaj și mi-aș fi ușurat foarte mult munca. Am fost nevoit să număr punctajele din aproape în aproape pentru a fi cât mai corect la notare. Concluzia? Un test online bine realizat și gândit de la început îți ușurează mult muncă după ce acesta este dat de către elevi. În continuare, voi prezenta alte jocuri sau teste realizate pentru elevii mei anul trecut în educaPlay: roata cuvintelor4), lumea poveștilor5), găsește cuvinte cu litera ”K”6), lumea literelor – test aplicat elevilor de clasa întâi 7), misterele planetei albastre – evaluare la sfârșit de capitol 8). Sunt multe aplicații folositoare pentru orele online, iar spațiul dedicat acestui articol nu mi-ar ajunge pentru a vorbi despre toate instrumentele și resursele existente pentru desfășurarea orelor online. Pentru cei interesați să afle mai multe, vă invit pe pagina de Facebook pe care împreună cu alți colegi învățători am realizat-o și anume – Școala virtuală a învățătorilor. În mediul online vorbim de un nou principiu în realizarea orelor online – gamificarea lecțiilor. Wordwall oferă posibilitatea de a realiza jocuri în variantă gratuită, dar și contra-cost. Se pot realiza teste-joc la matematică (adunări, scăderi, înmulțiri, împărțiri), limba și literatura română (un exemplu ar fi trenulețul care strânge substantive, adjective etc). Un joc pe care elevii mei l-au apreciat este roata cu întrebări – elevii învârt roata și răspund la întrebarea unde se oprește aceasta.
Pentru ”Săptămâna Altfel” se pot realiza excursii virtuale în întreaga lume sau diferite muzee. De exemplu, pentru disciplina de Știinte ale naturii vom ”vizita” muzeul Antipa și vom pune întrebări despre ce cunoaștem, ce vrem să știm și vom concluziona despre ce am învățat (http://www.imagofactory.ro/muzee/antipa/antipa.html).
La literatură se poate utiliza o aplicație numită Book Creator (https://bookcreator.com/) în care putem antrena, verifica și încuraja dragostea pentru citit, elevii devenind din cititori pasivi, consumatori de carte, ei înșiși creatori de cărți și conținut, fie prin povestirea a ceea ce au citit, fie prin crearea de noi întâmplări ca produs al imaginației fiecăruia dintre ei, putând chiar insera imagini pentru a da farmec propriilor lor cărți – un exemplu de activitate ar putea fi chiar – ”De vorbă cu… micii mari scriitori.”
În concluzie, existând multe păreri, unele pro și altele contra ”școlii online”, trebuie să înțelegem că aceasta nu este o școală în termenul său absolut, ci activitatea online este un instrument de care ne putem folosi în aceste vremuri în care pandemia câștigă tot mai mult teren și răpune mulți oameni. Ea ne ajută să mergem înainte cu viitorul nostru, adică copiii, deși parcă pandemia ar vrea să ne mențină tot mai mult pe loc sau în regres. Privind cu optimism în viitor și nu numai, putem spune că pandemia ne-a forțat să ridicăm puțin standardele euducației și să introducem mai mult tehnologia în viața noastră, fie că suntem profesori, fie elevi sau părinți, să ne inițiem în tainele ei și să răspundem mai bine nevoilor societății în care trăim, activăm și pe care o formăm. Salve, vir digital! (Te salut, omule digital!).
1.) https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLScRl8q3y31dPwh0Y38rhcEQ-7CA4cLbGpzFNRL7M7HA4IDfbA/viewform .
2)https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSeFF_NgR5FG8yiyEJbBgPq3jH9hnsFcr9Q_bG59eAzbwJAeg/viewform - test matematică.
3)https://docs.google.com/forms/u/0/d/e/1FAIpQLSe9ErLf_jxBhEUR6oix7L2gJ46JYGqtVXURy5mt7tbkjK1Icg/closedform - test română.
4)https://www.educaplay.com/learningresources/5804850roata_cuvintelor.html?fbclid=IwAR3m6H6A0eIbZQzn7k5aR2SCGB2wju-u2NBlOnJr862wTZGhAN1IIaxr0H4 – roata cuvintelor.
5)https://www.educaplay.com/learning-resources/5804265-lumea_pove_tilor.html?fbclid=IwAR0pYAWrb1ZGYp7piwEzo8K2fs_uDhND4z4i8fkgc2N9htLqpR6rIdvw-ec – lumea poveștilor.
6)https://www.educaplay.com/learning-resources/5803259-g_se_te_cuvinte_cu_litera_k.html?fbclid=IwAR3ARnd799QnqT8g8_cHA1bNfBEnLxlwcvVOtupHjm9gVFMmofv-egDzWXQ – găsește cuvinte cu litera ”K”.
7)https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdKmrrRr8h2JsdLmTj3_RynXxiJDypGmqqWMHdqbfXcRsoODg/viewform?fbclid=IwAR1bvs4h3nlVxVi7yKN9cV4cGjzxYVZ4WhT7A4a7kehn9gIts5bRCG5VwxU.
8)https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdKmrrRr8h2JsdLmTj3_RynXxiJDypGmqqWMHdqbfXcRsoODg/viewform?fbclid=IwA
Comenteaza