Obiceiuri de Sfantul Dumitru – Samedru este denumirea populara a zilei de 26 octombrie, cand se sarbatoreste Sfantul Dumitru. Samedrul este patronul iernii pastorale.
Samedrul, “placut lui Dumnezeu pentru batranetea sa”, este socotit a fi si patronul caselor si paznicul care-i apara pe oameni de fiarele salbatice. El a preluat numele si data de celebrare (26 octombrie) a Sfantului Dumitru, Marele Mucenic de la Tesalonic, din calendarul crestin ortodox.
Aceasta divinitate populara este in opozitie cu San-George, care incuie iarna si inverzeste intreaga natura. Samedru desfrunzeste codrul si usuca toate plantele de pe camp.
Credintele si legendele populare il infatiseaza pe Samedru ca pe un batran obisnuit, pastor sau crescator de vite. Acum, in plina toamna, intr-o perioada de imbatranire simbolica a timpului, se considera ca zeitatea populara murea si invia simbolic in cadrul unui ceremonial nocturn asemanator revelionului, numit “focul lui Samedru”, la care participa intreaga comunitate.
Tinerii adunau din timp gramezi de lemne si de cetina uscata, in mijlocul carora infigeau un brad verde, reprezentare fitomorfa a lui Samedru. Focul era aprins in noaptea ce premergea sarbatorii si era intretinut cu lemne uscate, paie si resturile ramase de la melitatul canepii. In jurul lui se mancau ofrandele aduse de femeile vaduve, se bea si se petrecea toata noaptea. Dimineata, la plecarea spre sat, flacaii luau cativa taciuni aprinsi cu care, odata ajunsi acasa, afumau gospodaria si pomii din livada.
Peste focul de Sumedru sar copiii pentru sanatate, tinerii care vor sa se casatoreasca repede. Unii mai aprind o roata de paie si ii dau drumul sa se rostogoleasca la vale. Focul are si menirea de a-i incalzi pe morti peste iarna si de a le da sanatate vitelor.
Tudor Pamfile in lucrarea “Sarbatorile la romani”, prezinta o legenda in care Sfantul Dumitru apare ca om obisnuit, pastor sau crescator de animale: “Sf. Dumitru a fost la inceput cioban, avandu-si turma intr-un miez de codru, necalcat de picior omenesc. Deci traia acolo, nestiind ca in lume mai sunt si alti oameni in afara de dansul. /…/ Intr-o noapte, viseaza Sf. Dumitru ca pe lume, in afara de dansul, mai sunt si alti oameni. Deci, dornic sa stie cum sta treaba, pleaca in lume. Merge si merge, da peste rapi si nu cade intr-insele, da peste ape si trece fara ca sa se ude macar, iar dupa mult mers ajunge intr-un sat, intr-o zi de duminica.
In sat, vede el o multime de oameni intrand intr-o casa, de unde nu mai ieseau. Se mira cat se mira, dar mai apoi intreba pe unul despre aceasta, iar cel intebat ii raspunse ca acei oameni merg ca sa se inchine lui Dumnezeu; cat priveste despre casa in care intrau, ea se cheama “biserica”.
Ce sa faca? Hai sa intre si el dupa dansii, sa vada si el cum este biserica /…/ Intr-o strana, vede Sf. Dumitru pe Diavol stand si insemnand pe toti cei ce radeau si vorbeau in biserica si inciudandu-se ca nu-i gaseste si ciobanului pricina, ca sa-l insemneze si pe dansul.
Dupa o vreme, insa, Diavolul lua o piele de bivol si incepu sa traga cu dintii de dansa. Si trase, si trase, pana cand a facut o mare necuviinta. Nimeni nu vede si deci nimeni n-a auzit nimic, dar ciobanul vedea, si-a auzit, si-a ras. Atunci Dracul l-a insemnat la condica si pe dansul.”
Fiind un important stalp calendaristic, sarbatoarea concentra numeroase acte ritualice cu caracter apotropaic, de purificare si de divinatie precum si practici de pomenire a mortilor si de pronosticare meteorologica. Ciobanii isi aruncau cojoacele in mijlocul tarlei pentru a proba cum va fi iarna. Daca pe cojoc se aseza o oaie alba se considera ca iarna va fi lunga si aspra iar daca se aseza o oaie neagra se preconiza ca iarna va fi blanda.
Samedru era socotita si ca o zi a soroacelor, cand se terminau invoielile incheiate intre stapanii oilor si ciobani la San-George, de unde si zicerea ca “la San-George se incaiera cainii iar la Samedru se sfadesc stapanii”.
Comenteaza